Anuntul a fost facut pe site-ul oficial al artistei, adica aici. Este vorba de un concert la Sala Palatului din Bucuresti si va fi urmat peste o zi de un concert la bulgari, in Sofia. So, Cesaria Evora, concert, Sala Palatului, 1 octombrie 2009.
GREAT!!! Abia astept!!
Te-am intrebat care haine sunt mai atragatoare pentru fete: ale mele sau ale prietenului meu. Ai ras si mi-ai spus ca acum se poarta eco. Am mai facut niste glume. Te-am mai intrebat care mobil e mai marfa. Eu l-am scos pe ala a lui maicamea antic, cu antena (mobilu meu e la reparat – l-a calcat o masina). Ai ras din nou. Pe urma mi-ai zis pa si ai plecat. Am plecat si eu. Nu ti-am cerut numarul de telefon ca nu mi l-ai fi dat. Nu ti-am zis ca esti cea mai draguta fata din univers pentru ca ai fi ras si nu m-ai fi crezut. Dar adevarul e ca de atunci vad totul ca prin ceata. Singurul lucru clar e figura ta. Si e foarte marfa asa.
Uite ce as fi vrut sa-ti zic:
Vreau să-ti spun ca esti cea mai draguţă fată pe care am văzut-o vreodată. Pe bune. Pare o tâmpenie ce am zis dar chiar nu-mi amintesc să mai fi fost cineva la care sa ma uit doar cu respiraţia tăiată. La care să mă uit si sa vad cum ar arata viata perfecta. Adica sa te pot vedea cand vreau si sa ma vezi tu cand ai chef. Să mă strigi, sa-ti raspund, sa-mi spui ca ti-a fost dor de mine dar mai ales sa imi zămbeşti cum o faci acum. Să îmi zâmbeşti şi când îţi voi explica de ce îmi place mie boxul, de ce mă uit la fotbal sau de ce cântam la mandolină. Să vorbim ore întregi şi să ne plictisim de atâtea vorbe. Atunci să tăcem şi eu după un timp să zic: “Uao! Chiar nu mai există fata mai frumoasă ca tine”. Şi atunci să zămbeşti din nou. Şi să vii la mine acasă să te prezint lui tata care va surâde aşa timid şi parcă încurcat. Şi exact atunci va ieşi mama din bucătarie cu un zâmbet larg pe faţă. Şi după vor spune tuturor cu ce fată frumoasă a venit Cosmin acasă. Şi să mergem la munte, la mare şi în ţări străine. Să vedem muzee, biserici, să mâncăm îngheţată într-un parc foarte verde şi eu să-ţi spun că aş bea o bere. Tu atunci să te superi şi să spui ca numai la bere mă gândesc. Eu să-ţi răspund da ce nu-i bună? Tu să întorci un pic capul şi să zămbeşti pe ascuns. pe urmă să-mi dai dreptate şi să mă priveşti ca şi cum n-ar mai conta nimic în tot universul în afară de mine. Eu atunci să nu ştiu ce să mai fac. Să mi se pară banal un simplu sărut. Să mi se pară banal de fapt orice. În afară de tine. Şi să mă simt cel mai fericit om din lume. Sau poate mai mult de atât. Să ştiu sigur, să am certitudinea absolută, ca sunt cel mai fericit om din lume.
Acum care e o reactie normala? Probabil: Ia uite-l si pe labagiu asta. A vorbit 2 secunde cu una buna si acum spera ca o sa se intalneasca cu ea dand anunt pe blog. Cati cretini pe lumea asta! Du-te ba la curve daca nu iti gasesti o femeie!
Ba… tin sa spun ca da, sper sa ma intalnesc cu ea. Sunt sa zicem o sansa la 100 de mii. Dar sunt in viata acele momente cand nu poti sa nu speri. Cand joci la loto, stii ca nu vei fi tu ala care castiga milionul de euro. Dar daca joci, undeva adanc in inima ta, te gandesti ca poate, poate, se intampla miracolul. Care iti va schimba viata. Uite ca acum joc si eu la loto. In felul meu. Pentru ca miza e aceasi: nici viata mea nu va fi la fel dupa.
M-am întrebat dacă sunt mândru că sunt român. Nu, cu siguranţă nu. Nu am cu ce să fiu mândru. Totuşi când nu sunt printre români mă arăt mândru de ţara mea. O laud, încerc (şi e foarte greu!) să îi găsesc părţile bune şi mă arăt fericit că vin dintr-un loc de care nu a auzit aproape nimeni. De aceea pot spune că România e pentru mine ca nişte părinţi beţivi. Adică un tată care nu mă iubeşte, care mă bate în fiecare zi, care nu munceşte şi care abia îmi dă să mănânc. Adică o mamă alocolică care nu munceşte, nu mai vine cu zilele pe acasă şi care, când mă vede, mă înjură. Eu ce fac? Mă descurc cum pot, vai de capul meu. Aş vrea ca mama să-şi găsească ceva de muncă, ca tata să primească ajutor dar în acelaşi timp vreau să facă toate aceste lucruri cu demnitate. Sunt părinţii mei şi nu-i bărfesc vecinilor, nu-i dau în gât gaborilor sau nu-i reclam pe nu ştiu unde. Când vine vorba de mama şi de tata, îi apăr cum pot şi spun că nu-i chiar aşa de rău pe cum se aude. Primesc ajutoare cu inima strânsă şi mulţmind cu jumătate de gură. Cu tata şi cu mama mă cert, le spun în faţă că sunt nişte nenorociţi beţivi dar în afară încerc pe cât posibil să păstrez aparenţele. Faptul că alţii mă bârfesc, îmi plâng de milă sau râd pur şi simplu, mă doare mai mult chiar decât palma lui tata. Da, sunt mândru. Da, îmi pasă de părerea celor din jur şi aşez familia, ca şi ţara, undeva foarte sus. Aşadar cam aşa e şi cu România. Acasă nu mă cenzurez. Critic şi spun în faţă oricui că avem o ţară de foarte mare căcat. Trebuie să fii prost să crezi altfel. Cu toate acestea caut, în fiecare zi, în fiecare oră să fac din România un loc mai bun. Aşa cum pot. Crescând numărul celor care se duc la Ateneu şi la Sala Radio. Scriind lucruri inteligente pe internet. Refuzând să dau şpagă la doctor. Unde se poate. Critic România cât pot. Dar asta nu mai cu scopul de a ne îndrepta. Iar afară îmi laud ţara, şi caut să arăt prin comportamentul meu că românii sunt oameni de toată isprava. Mai mult povestesc oricui vrea să mă asculte ce poate vedea în România, cu ce ne mândrim şi care e farmecul acestei ţări.
Aşa aş vrea sa văd toţi românii. Cu simţ critic aici în ţară dar şi cu dorinţă şi cu acţiuni din care România să se schimbe măcar cât o picătură îtr-un ocean. Iar în afară să fim mândrii şi arţăgoşi, fericiţi şi motivaţi. Din simplu motiv că suntem români. Şi că nimeni nu mai e ca noi.
Televiziunile si ziarele de la noi ne-au prezentat violentele din Grecia, unde studenti aruncau in politisti cu pietre, jandarmii raspundeau cu gaze lacrimogene, masinile erau incendiate, magazinele distruse, turistii straini sfatuiti sa evite Grecia. Explicatia data de presa noastra e una destul de ciudata: Un pusti de 16 ani a fost impuscat mortal de un politist iar studentii si liceenii protesteaza pentru aceasta crima. Pentru mine, explicatia nu e de ajuns. Adica nu prea tine frate! Cum adica? Daca in Romania un politist ar fi omorat un copil de 16 ani, am fi iesit noi pe strada sa ne batem cu jandarmii? (Bine, exemplul e prost pentru o tara care nu s-a revoltat niciodata pentru nimic. Dar sa zicem ar fi facut asta nemtii, italienii, chiar si francezii?) Nu. Populatia din Grecia are insa o istorie speciala cu politia, armata, jandarmeria. Iata adevarata explicatie a incidentelor din zilele astea din Grecia, explicatie ce nicio televiziune, niciun ziar nu s-a obosit sa v-o prezinte:
Dupa al doilea razboi mondial in Grecia a izbucnit un razboi civil intre comunisti si nationalistii sprijiniti de Statele Unite. Dupa 3 ani de razboi, 46 – 49, comunistii care se pare ca nu au fost sustinuti de URSS au fost infranti. Tara era la pamant dar a fost imediat acceptata in NATO iar partidul comunist desfintat.
In 1967 datorita unor temeri privind reintoarcerea comunistilor, o mana de generali au organizat si au reusit o lovitura de stat. Adica au dat jos guvernul de atunci, au dizolvat parlamentul, au suprimat drepturile si libertatile cetatenesti si au instalat un guvern militar cu rol dictatorial. A fost ceea ce se numeste o junta militara. Toata actiunea a avut succes mai ales datorita sprijinului Statelor Unite care se temeau ca un stat cheie ca Grecia o sa cada in mana comunistilor(ne aflam, nu uitati, in plin razboi rece). Peste 6 ani insa grecii s-au revoltat. Mai precis studentii greci care s-au baricadat in cladirea politehnicii, au construit un radio clandestin care transmitea mesajele lor si militau pentru democratie, libertate, abolirea dictaturii, etc. Guvernul militar a suprimat brutal aceste actiuni cand au intrat cu un tanc in curtea politehnicii si au golit violent cladirea. 24 de studenti si civili au murit in cursul acelui protest. Totusi protesul a avut succes caci in anul urmator guvernul Greciei a revenit din exil iar dictatura militara a fost inlaturata.
Asadar,
1. Grecii in general si studentii greci in special au un puternic resentiment fata de armata sau politie. In 46 tara a fost facuta praf de un conflict armat iar in 67 puterea a fost preluata abuziv de un guvern militar. Mai mult, acelasi guvern a macelarit studentii, intrand cu tancurile in campusul universitar – spatiu considerat protejat. De aceea in Grecia politia si jandarmeria e in general foarte atenta in relatiile cu cetatenii si nu intervine violent decat foarte rar. Chiar si la aceste proteste daca ati observat, politia nu i-a atacat pe manifestanti ci doar le-a raspuns si i-a dispersat.
2. Studentii greci sunt foarte predispusi spre manifestatii violente. Cu alte cuvinte nu prea inghit nimic de la altii. Asta pentru ca au vazut ca se poate obtine orice daca lupti cu toata puterea. Si pentru ca stiu ca ei au salvat tara de dictatura in 73. Un exemplu sunt revoltele din 2006, cand o incercare de reformare a sistemului de invatamant a provocat manifestatii stradale de asemenea violente.
3. Partidele de stanga din Grecia au fost persecutate dintotdeauna. Ca sa nu mai vorbim de extrema stanga, comunistii, care au fost interzisi pana in 74. De aceea s-a dezvoltat o foarte solida retea subterana de activisti de stanga, care nu fac parte din vreun partid oficial dar s-au obisnuit sa lupte contra puterii si sa amplifice orice scandal. Ati auzit la televizor de anarhisti care ar provoca violentele. Nu sunt anarhisti, sunt activisti de extrema stanga care nu uita ca au fost infranti de americani in 49 si ca au fost interzisi pana in 74. Si ca de atunci li s-au pus mereu piedici. Iar acum mai au un motiv care ii indeamna sa protesteze:
4. Reformele actualului guvern grec au adus multa lumea in pragul saraciei. Ca si la noi, privatizarile au lasat multi someri, oamenii bogati au devenit brusc si mai bogati in timp ce numarul saracilor a crescut. Mai mult cazurile si dovezile de coruptie au fost din ce in ce mai dese. Partidul Noua Democratie, partid de dreapta, a inceput sa fie vazut din ce in ce mai rau in randul populatiei. Partidele de stanga si extrema stanga vor sa organizeze, chiar in aceste zile, mitinguri anti-guvern iar multi dintre membrii lor demonstreaza cot la cot cu studentii. La fel fac si aceste formatiuni subterane, reactionare, ilegale.
Din mai multe puncte de vedere Grecia e un model pentru noi. Ei nu tolereaza abuzurile politiei. De orice fel. Crede-ti ca daca incidentul cu “anarhistii” din fabrica aia, din timpul summitului NATIO s-a fi intamplat la Atena, s-ar mai fi tinut summitul? Sau toata tara ar fi luat brusc foc? Cum e si normal de altfel. De asemenea o alta lectie pe care ne-o dau grecii este cea a luptei pentru drepturile lor. S-au revoltat dupa 6 ani de dictatura militara. Noi dupa 46. Studentilor cand nu le convine o anumita reforma, ies in strada. Noi ne rugam de profesori si le dam spaga sa ne treaca. In politehnica lor s-a murit pentru libertate iar ziua de 17 noiembrie, cea in care tancurile au intrat in campus, este zi de sarbatoare nationala. In politehnica noastra se trece pe spaga si pe copiere. Iar studentii nostri sunt multumiti cand nu vin decat o data pe semestru la facultate si au trecut anul. Grecii protesteaza zilele astea si pentru slaba calitate a sistemului de invatamant. Noi protestam ca vrem salarii mai mari cand pe de alta parte ne bagam picioarele in ea de scoala.
Sa nu ne grabim sa-i condamnam pe greci. Caci dupa ce vor trece revoltele, luccrurile se vor schimba in bine. Ca va ramane actualul guvern dar va fi mult mai atent cu cetatenii si va reconsidera o parte din masuri, ca se va schimba guvernul, orice ar fi, e un progres. Amintiti-va cum am stat in 90 si-n 92 sa ne uitam la studentii care erau batuti la universitate. Si ei strigau pentru aceleasi drepturi pentru care lumea a luptat in ultimii 60 de ani: libertate, democratie, drepturi cetatenesti.
CEL MAI TARE FILM EVER!!!
Incep cu un sfat: Sa vedeti neaparat filmul Tu vida en 65 minutos sau pe englezeste Your life in 65′. Eu l-am vazut la festivalul de film spaniol, la Studio. Nu stiu daca va mai juca vreodata in Romanai, probabil ca nu. Dar poate va duceti in Spania, poate il prindeti pe ODC, nu stiu, dar trebuie neaparat sa-l vedeti., E filmul perfect. V-o spun eu, un tip care nu se omoara deloc dupa cinema. E genu de film care te farmeca. Dupca care ramai marcat si incepi sa cauti site-ul oficial, melodiile pe net, etc. E un film spaniol, actiunea se petrece la Barcelona. E cel mai bun film european pe care l-am vazut vreodata.
Site-ul oficial: http://tuvidaen65minutos.altafilms.com/
E vorba despre niste tineri de vreo 23 – 25 de ani care descopera ce inseamna dragostea, ce inseamna moarte si ce inseamna puterea sentimentelor frumose. Este un film care te va face sa plangai(iti zic sigur), care te va face sa razi(la fel de sigur) si care te va face sa fii un pic mai bun, un pic mai tolerant cu cel din jur. Poate ca te va face sa-i zici si te iubesc, pentru ca simti cu adevarat acet lucru. Sau sa-i zici imi place de tine pentru ca simti.
NU SUPORT MUZICA DRUM AND BASE
Sunt un om foarte tolerant la toate genurile de muzica. Dar drum and base-ul chiar mi se pare ultimul stadiu de dregadare la care a putut ajunge muzica. Cum poti numi melodie o insiruire de haos fara nicio legatura cu armonia, cu muzicalitatea, cu senimentele, cu mesajele? Cum poti numi dans o miscare haotica din maini si din picioare, cam cum fac maimutele cand dau de banane? Un prieten mi-a zis ca tocmai pentru ca se danseaza ca niste maimute, se mai cheama si monkey music sau ceva de genu. Drum and base, nici nu ma intereseaza daca se scrie asa, e o insiruire fara logica de zgomot. Zgomot pur pe care nu pot sa-l suport nici macar cateva minute. Si eu suport pana si manelele. Ce s-a ales de muzica de odinioara? De chansonetele pe care dansai atat de gratios cu iubita? Asta ascultam noi azi? NU! NUUUUUU!!!! Vreau neaparat sa invat sa dansez. Sa ma duc la restaurantele de epoca si sa invit fetele la un dans cum azi nici in vis nu ti-l mai poti imagina. Nu poti agata o fata pe drum and base. NU poti simti nimic, nu poti gandi, nu poti vorbi pe drum and base. Esti o maimuta care se comporta ca atare.
VRETIU SA STITI ADEVARUL DESPRE SOCIETATEA IN CARE TRAIM?
Incercati atunci o carte scrisa impotriva curentelor, impotriva sistemelor. O carte nepopulara, greu de citit. “Sclavii fericit” de Ovidiu Hurduzeu. O s-o dezvolt mai mult pe celalat blog, poate. Oricum daca o sa-ti placa, da-mi un semn si promit ca daca esti fata iti fac cinste cu un suc iar daca esti baiat, cu o bere.
PENTRU ORGANIZATORII “COMEDIA VINE LA TINEri”: Organizati fratilor spectacolele in sala mare sa poate veni toata lumea si sa nu mai lasati 100 de oameni pe afara cum s-a intamplat azi!! Bagati spectacolele mai devreme, sa nu se suprapuna cu cel principal de seara, si jucati in sala mare. Detalii despre festival pe www.comedie.ro.
Mai vroiam sa spun ca de 8 ani v-am asteptat. Ca din 2000 am si uitat cum este sa ai emotii pentru Romania, sa iti faci calcule peste calcule, sa te gandesti toata ziua numai la meciul de diseara. Sa iti cumperi bere, alune, seminte si sa te asezi la televizor ca intr-o ceremonie aproape sacra. “Ii batem azi!”, “Ne calificam, va zic eu!” erau incurajarile venite din partea tuturor. Stiam ca o data cu mine aceleasi ganduri le mai au inca cateva milioane de romani. Era o solidaritate pe care o simteam ca pe un lucru concret. Astea au fost sentimentele pe care le-am trait in 94, in 96, in 98 si in 2000. Eram fericit si chiar ma gandeam sa scriu, sa ma adresez direct tricolorlor si sa le spun ca mi-au lipsit. A venit insa, parca un pic prea repede, meciul cu Italia. Si tot dorul, toate senzatiile s-au spart mai repede decat un balon de sapun. Au venit alte doruri, alte senzatii. Dorul de duca, de exemplu, dorul de a pleca dintr-o tara care nu a fost facuta sa castige. De a vedea cum e sa iti joci soarta cu tarie si daca mori, sa mori frumos. Am simtit atunci senzatia ca tot acest spectacol nu mi-a lipsit deloc. Era doar impresia mea asa cum si un drogat are impresia ca o injectie il va aduce in extaz. Mi-am amintit imediat cum in 94 am luat gol in minutul 94. Cum in 96 nu am facut niciun punct. Cum in 98 ne visam deja campioni mondiali si ne-am vopsit toti parul in galben. Si cum in 2000 am parca nici nu am jucat cu Italia. Mi-am adus instantaneu aminte de toate frustrarile, de toate supararile si chiar de cateva lacrimi pe care le-am indurat pentru nationala Romaniei. Rusine Piti, rusine Chivu, rusine Mutu! Rusine ca ne-ati amintit ca suntem romani.
Am aflat de o chestie incredibil de marfa. Se numeste iluzia lunii si este o iluzie optica care n-a putut fi explicata pe deplin nici in zilele noastre desi se stie de ea inca din antchitate. Ideea este ca o data la ceva vreme luna rasare si ramane chiar la linia orizontului, la est. Atunci se creazaacest efect foarte interesant care face ca 90% dintre oameni sa vada o luna marita, aproape gigantica. Stiu ca si eu am vazut asta acum vreo 2 ani si m-am speriat un pic 
. Ceva de genu asta am vazut:
EXPLICATIILE:
Din ce am inteles cautand moon illusion pe wikipedia, sunt mai multe teorii populare. Una ar fi ca noi percepem cerul ca pe o suprafata mai mult lunga si lata decat inalta. De altfel si cand ne uitam la noir pe cei de deasupra noastra i vedem mai mari iar pe cei din departare mai mici, de aceea spunem ca ce e deasupra noastra e mai aproape decat ce e mult in departare, sau la linia orizontului. De aceea in mod normal cand luna se afla la linia orizontului creierul nostru se gandeste ca ar trebui sa o vada mai mica decat cand ea era in mijlocul cerului. Numai ca luna e la fel de mare!! De aceea intr-o incercare de a compensa aceasta dereglare, luna ne apare marita.
O a doua teorie spune ca un lucru pare mai mare daca este printre lucruri mici si pare mai mic daca este printre lucruri mari. Asta este o iluzie optica clasica. In imagine, cele doua cerculetel inconjurate dealte cercuri au aceasi marime desi nu ni se pare astfel. 
Asa si cu luna care la orizont ne apare printre copaci, blocuri, etc., adik lucruri mici – deci pare mare, fata de luna din mijlocul cerului care ne apare langa imensitatea boltei ceresti.
Sa ne credem mai buni decat suntem. Sa credem ca-i putem bate pe cei mai tari, sa ne credem inteligenti, curajosi, disciplinati, talentati. De ce trebuie sa realizam zi de zi, pas cu pas, din ce in ce mai apasat, profund si mai profund, ceea ce suntem cu adevarat? Am aratat in meciul cu Olanda ca suntem o echipa care asteapta mai mult de la altii decat de la ea. Care vrea sa invinga nu prin forte proprii, ci ajutata de altcineva. Care e mai buna sa cerseasca decat sa cucereasca. Care nu stie sa se concentreze in momentele decisiv. Care nici nu poate dar nici nu vrea. Da, stiam. Asa suntem noi, romanii. Insa chiar oamenii in care ne puneam sperantele, de care depindea fericirea tuturor, sa ne aminteasca asta atat de crud? Rat nu a mai alergat si nu a mai muscat din gazon ca in meciul cu Italia. Codrea nu a fost deloc prezent in joc si atuncicand a avut mingea, a gresit. Goian si Tamas au fost prea greoi si imobili pentru niste atacanti rapizi, inteligenti, foarte diferiti de Luca Toni. Contra n-a facut nimic nici in aparare nici in atac. Banel a alergat tot meciul pe banda lui in rest a gresit tot. Pe Chivu nu l-am vazut decat de doua ori avand mingea. Toata lumea pasa spre Mutu care era permanent singur. S-a zbatut saracul, a tinut de minge cat a putut dar ce vroiati sa faca daca noi atacam in doi. Niculae, oricare dintre ei, zero barat la toate cele trei meciuri. Asta a fost echipa Romanei. Una caea intrat in terent pregatita sa piarda. Zic asta pentru ca ne-am lasat dominati de olandezi si in atac nu am facut nimic. Diferenta fatade primele doua meciuria fostca de data asta nici in aparare nu am facut nimic. Olandezii nu ne-au dat 10-0 pentru ca n-au vrut. Si-au pierdut atacurile pe greselile lor nu pe interventiile noastre. Nu am vazut nicio deposedare incredibila sau vreo respingere in apararea noastra. Olandezii au venit la fotbal pe plaja, in vacanta, si ne-au dat-o cu 2-0. Putea fi 10. Dar au zissa ne dea o sansa. Rezervele lor nu au jucat cu ambitie, nu au muscat din gazon. Au crezut ca asta vom face noi. S-au inselat. Au avut o echipa dezlanata, fara mari planuri tactice, care a jucat moale. Si ei probabil ca ne conmpatimesc. Sau spun cu superioritate: “Pai daca am fi jucat cu astia cum am facut-o cu Franta si Italia…” Romania nu a alergat in acest meci. Nu a pus osul la bataie. Nu s-a chinuit niciun pic. Am pierdut cu o seninatatecare ne doare pe toti. Probabil ca s-au vazut prea devreme cu sacii in caruta. S-au uitat mai mult in curtea vecinului decat la ei. De fapt si noi am vorbit mult mai mult de Olanda decat de echipa noastra. Au zis ca lucrurile se aranjeaza, si ca mai lasa ei mai dam noi, mai face un egal Italia cu Franta si bang!, fara sa jucam nimic, suntem in sferturi. Offf, m-am saturat de Romania. M-am saturat sa fiu roman. E tara unde nici visurile nu sunt frumoase.
Am vazut aproape toate meciurile, am citit ziarele si am ascultat toate comentariile de la acest Euro 2008. Romania ne-a dat emotii, ne-a dat bucurii si ne-a dat lucrul de care parca avem cea mai mult nevoie, sperantă. E un Euro cu meciuri frumoase, cu 3 echipe-spectacol, Spania, Portugalia si Olanda dar si cu meciuri bune pentru noi. Am reusit doua egaluri pana acum, cu Franta si Italia. Dar ce diferenta de stari avem acum dupa meciul cu Italia fata de prima partida. Mai tineti cum a fost cu Franta? Cand Romania nu a jucat nimic 90 de minute, cand nu reusea sa lege un atac si in care respingeam cu usurinta mingile trimise aiurea de francezi? Care nici ei nu au jucat nimic rezultand astfel cel mai prost meci de la acest Euro. Lasa domne’ ca suntem disciplinati, stim sa ne aparam, s-a zis atunci. Am scos un egal cu vicecampioana mondiala. Nimeni nu era insa cu adevarat multumit. De la presedintele federatiei pana la suporterul de 10 ani care vede pentru prima oara un turneu final. Stiut fiind ca suntem disciplinati si ca in aparare e greu sa ne dai gol, sa jucam si cu Italia precum cu Franta parea cea mai buna solutie. Italienii nu prea stiu sa atace dar au nevoie neaparat de victorie, deci o vor face. Noi daca am rezistat cu Franta rezistam si cu Italia si poate, doamne-ajuta, le-o dam pe contraatac. Codrea in locul lui Cocis si Florentin Petre in locul lui Banel sunt mutari defensive. Se zvonea ca va intra ofensivul Dica in locul lui Radoi. N-a intrat. Ne asteptam asadar la un alt meci cu fundul in poarta. Dar Piturca s-a gandit la altceva. Codrea si Radoi au tinut linia de mijloc neobisnuit de avansata, Florentin Petre zburda pe banda dreapta iar fundasii Rat si Contra avansau si ei deseori in atac. Astfel Mutu brusc n-a mai fost singur. Si s-a vazut. Am avut ocazii bune pe spatiul portii. Am marcat (un gol l-a care s-a vazut instinctul formidabil al lui Mutu care a urmarit decis un balon ce se indrepta spre capul unui adversar), am avut un penalty si puteam foarte usor bate campiona mondiala Italia. Totusi nu am vazut la final decat oameni fericiti si multumiti, spre deosebire de meciul cu Franta. Iata dovada ca se poate face o formatie ofensiva cu aceasi oameni cu care te-ai aparat 90 de minute si chiar daca stii formatia de start nu inseamna ca stii ce stil va avea echipa. Romania totusi nu a facut un meci foare bun. Nu am aratat deloc calitati individuale, fazele de atac nu au avut o fluenta extraordinara, nu am vazut momente de genialitate. Sa recunoastem, Romania nu a aratat ca o echipa mare. Cum nu a aratat nici Italia sau Franta. L-am vazut insa pe Daniel Niculae cum alerga in disperare la presing, pentru ca vedea ca nu-i prea iese jocul, l-am vazut pe Mutu cu lacrimi in ochi dupa penalty, l-am vazut pe Rat permanent incruntrat si concentrat sau pe Banel alergand ca nebunul cum nici la Steaua n-o face. In fine l-am vazut pe Cristi Chivu cantand din tot pieptul imnul nostru, desi este poate unul dintre cele mai urate. Asta inseamna determinare, vointa, ambitie. Caracteritici prea putin specifce romanilor. Am mai vazut cu totii solidaritate. Echipa este unita, joaca excelent la dublaj iar in atac nu e nimeni singur. Romania de asemenea sta foarte bine pe teren. Fiecare jucator isi cunoaste responsabilitatile si reusim sa acoperim toate zonele terenului. Am enumerat primele calitati care mi-au venit in minte. De acestea il consider principal responsabil pe omul negru, vesnic taciturn, permanent gata sa se supere pe jurnalisti dar care da dovada de geniu la acest Euro: antrenorul Romaniei, Victor Piturca. El a reusit sa disciplineze o echipa in care unii se considerau vedete iar altii fotbalisti de esalonul doi. Piti a reusit sa se adapteze din mers si sa transforme Romania intr-o formatie mult mai buna fata de primul meci. Un antrenor este responsabil si cu atmosfera de la lot si Pituca a reusit sa creeze una excelenta, un lot unit, in care toata lumea se ajuta, cum Romania nu a avut decat in momentele mari. Si aceasta ambitie extraordinara cu care jucam tot sub Piturca s-a construit. El ne-a calificat de altfel si la Euro 2000, si la tineret, la Euro 98. Avem in sfarsit un antrenor mare, care poate suplini diferenta de valoare intre echipe. Piti a pregatit fiecare meci de pana acum excelent. Francezii nu ne-ar fi dat gol nici intr-o mie de ani, pe Italieni puteam sa-i bate. Si cu Olanda vom avea o tactica excelenta. Sunt sigur de asta. Intrebat dupa meci, la Tvr, daca a construit o echipa mare, Piturca a spus simplu si foarte adevarat: “Mare esti cand obti performante mari.” Asa e Piti si voi le puteti obtine! Credem in asta mai mult ca oricand.
