Trăiesc şi unii care nu se uită la Euro. Săracii! Trăiesc şi unii care nu se uită la Euro. Săracii!

Am pus mâna din întâmplare pe Jurnalul Naţional de luni. Ziua debutului nostru la Euro. Capul îmi vâjâia de analize, de opinii, de tot felul de scenarii. România nu avea nicio şansă dar nu avea nici ce pierde. Puteam face un meci mare. Simţem o emoţie vie, ca aceea de la testele din liceu pe care n-am mai simţit-o apoi în facultate. La 7 începea meciul. Tot ce am făcut luni s-a raportat la acea oră. Am luat ziarul de dimineaţă, mi-am notat să iau bere şi alune din timp, am fost atent la emisiunile de ştiri. Eram mai tensionat din oră în oră. Şi în această stare îmi pică în mână Jurnalul Naţional. Pe prima pagină, bineînţeles tricolorii. Însă din pagina doi au apărut nişte titluri pe care nu prea le înţelegeam scrise însă de oameni cu nume. Ceva cu trocul de la Biroul Electoral Central \ de Ion Cristoiu, ceva cu lupta pentru alegerile de peste o saptămână de Ciutacu. Ce alegeri, domnilor? Ce lupta? Azi joaca România, aţi înnebunit?? Mi-au trebuit câteva zeci de secunde în care să mă dumiresc: Aaa, saptămâna viitoare este turul doi la alegeri, exact! Adica iarăşi cu Blaga, iarăşi cu Oprescu? Câhhh… Nu mai vreau. Nu mai vrem de fapt. Diseară joacă România. La 10 e Italia cu Olanda. Mâine trebuie să vedem ce fac spaniolii. Lăsaţi-ne! Ce mai vrea Cristoiu cu toate conspiraţiile lui? Am închis uşor ameţit ziarul şi l-am aruncat departe. Timp de jumătate de minut apoape că am ieşit din atmosfera de euro în care intrasem aşa de natural. Nu mi-a plăcut. Politica mi s-a părut atât de străină, atât de ieşită din preocupările mele cotidiene, încât parcă nu se vorba de oameni ci de extratereştri. I-am văzut pentru o clipă pe Blaga şi Oprescu ca pe doi extratereştri a căror existenţă nu a fost încă demonstrată ştiinţific. Apoi i-am uitat complet. Visele au continuat cu Mutu, Bănel, Goian sau Chivu. Simţeam România alături de mine. Şi pe mine alături de cei 11 jucători.
Abia acum, după marele meci în care România a reuşit un 0-0 dar în care parcă ne-a lipsit curajul de a îndrăzni la mai mult, am realizat un lucru înspăimântător. Domne, Cristoiu şi Ciutacu nu scriau pentru ei. Chiar există oameni care nu sunt interesaţi de Euro. Săracii! Groaznic! Adică cum, să citeşti despre cum l-a mai susţinut Băsescu pe Blaga când România joaca peste câteva ore? Să te intereseze cum stă treaba la BEC când se joaca două meciuri pe zi de la Euro? Poate fac un păcat dacă îi deplâng pe cei neinteresaţi de Euro ca pe nişte bolnavi incurabil. Dar exact aşa m-aş simţi eu dacă mi-ai lua fotbalul zilele astea. M-am uitat la dezbaterile politice înaine de primul tur şi chiar am fost la vot. Însă acum e altceva. Şi e mult mai frumos aşa. La Euro chiar ţin cu cineva, mă simt solidar cu cineva şi am emoţii pentru această ţară reprezentată de 11 oameni. Sunt mult prea multe lucruri parcă care nu ne plac la România. Dar când jucăm cu Franţa, dispar toate. Rămâne doar pasiunea, dăruirea şi tensiunea. A lor şi a noastră, a tuturor. Cu politica nu e aşa. Nu a fost şi nu va fi vreodată. În concluzie, nu vă place fotbalul? Groaznic! Promit că o să solicit înfiinţarea unui teledon pentru sinistraţii care în frumoasele seri de la Euro, îl ascultă pe Vasile Blaga, Oprescu & comp.

În noaptea muzeelor am fost în … Fire!

De unde am plecat pe la 2 pentru că se golise deja tot. E drept, nici mai devreme nu era chiar foarte plin ceea ce m-a făcut să mă întreb: Chiar toată lumea e la muzee în noaptea asta?? De fapt, la ce-am văzut, probabil ca da. Coadă încă de la prânz la Antipa, coadă imensă şi la 12 noaptea la Muzeul de Artă, aglomeraţie şi puhoi de lume la Muzeul de Istorie. La ăsta din urmă am şi intrat dar am stat destul de puţin. Vroiam să stăm mai mult dar în afară de reproducerea după Columna lui Traian şi camera tezaurului nu mai era nimic de văzut! „Dar unde sunt obiectele din perioada lui Ştefan cel Mare, şi de mai târziu, până în zilele noastre?” – am întrebat-o eu pe o doamnă care părea să fie de la muzeu. „Sunt în depozite pentru că muzeul e în renovare.”. „Deci sunt unele camere închise?” „Nu, nu, asta sunt toate.” Păi şi atunci unde ar pune lucrurile din depozite mă întreb eu. Că cele 4 camere mari şi late erau toate pline. Şi ce e în renovare mai exact că eu m-am plimbat prin tot muzeul şi n-am văzut nimic. Ciudat, avem o istorie care începe cu perioada dacilor şi sare până la bijuteriile reginei Maria. Apoi se termină.
Nu-i condamn pe cei care au ieşit din snobism, poate că pentru prima oară, la un muzeu în noaptea asta. Te simţi oarecum ciudat când eşti numai tu într-un singur muzeu cum eram noi la Muzeul de Artă sau la Antipa altă dată. De fapt, la câţi vizitatori are MNAR, cre că în noaptea asta au intrat de vreo 5 ori mai mulţi oameni decât o să mai intre până la sfârşitul anului. Ceea ce e până la urmă un lucru bun. Pentru că oamenii care au fost la muzeu în noaptea asta nu s-ar duce şi nu se vor mai duce într-o zi obişnuită. Eu care sunt obsedat de idei pentru a duce oamenii spre cultură, trebuie să recunosc că noaptea muzeelor a dat lovitura. Cred că nouă, în ziua de azi, ne trebuie un pretext pentru orice. Nu mai exista artă pentru artă, cultură de dragul culturii. Cum adică dragă să mergem la muzeu, ce să caut eu acolo? A, dacă e Noaptea Muzeelor, atunci se schimbă lucrurile. Mai este şi spiritul de turmă care este adânc implantat în gena umană. E evident că te simţi mai bine, mai confortabil, mai sigur când mergi undeva cu o turmă de oameni decât când mergi doar cu unul. Oricum cred că nu merita să stai la imensităţile alea de cozi, chiar dacă este Noaptea Muzeelor. În rest fete drăguţe, care păreau inteligente, nu am văzut cocalari şi nici n-am auzit înjurături. Poate doar de la mine…
Desre Fire nu pot spune nimic interesant. Poate doar că era o tipă cu fustă lungă de două palme care mai stătea şi picior peste picior de i se vedea pizda. Şi asta în văzul tuturor, nu într-un separeu sau ceva. Am pus pariu cu un prieten căera curvă dar n-am avut curajul s-o întreb pentru că mi-era frică să nu mă bată proxeneţii . Am văzut şi câteva cupluri clasice – Lui îi place de ea şi ei îi place să danseze – , am văzut şi manelişti care dansau ca pe manele, etc.
Până la urmă partea bună a serii a fost că am ascultat în maşina unui prieten în sfârşit tot albumul de la Paraziţii, „Slalom printre cretini”. Superb. Genial. Paraziţii mă fasi\cinau la 17 ani, mă fascinează şi acum la 21.

Cea mai tare chestie pe care am vazut-o in ultima vreme

 Numele generic e de “The Trafalgar Square Freeze” si ideea e geniala…

Asadar aprox. 1000 de oameni au ramas nemiscati exact in acelasi moment in Trafalgar Square din Londra, la un semn secret. Ideea era ca dupa exact 5 minute sa se miste din nou si sa se comporte ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat! Bineinteles ca n-au putut face asta dupa o asemenea chestie si au inceput sa aplaude iar unii chiar au facut un trenulet dupa cum se vede in clipul urmator

Cand facem si noi asa ceva in Bucuresti? Ar fi foarte, foarte tare! Eventual intr-o zona in care oamenii nu vin doar in trecere, cum e universitatea ci undeva unde vii ca sa te plimbi, cum ar fi de exemplu Cismigiu, in zona fanfarei. Intr-o duminica acolo ar merge treaba asta!

Cum îţi vine să renunţi la pasiunea pentru sportul numit box

24 februarie 2008, ora 4.30 AM (ora României), New York, USA

Avem un boxer neînvins, irlandez, susţinut de o puternică comunitate de compatrioţi, una din mândriile Irlandei, se discută ca în următorul meci să se bată cu Kelly Pavlik, marele campion al categoriei mijlocii.
Avem de cealată parte un tunisian care trăieşte în Canada, un palmares bunicel cu ceva înfrângeri, toate meciurile disputate în Canada, n-a auzit nimeni de el, nici nu e prea înalt şi are un vizibil surplus de kilograme.
Favorit este clar irlandezul. La pariuri tunisianul are o cotă de 9 fata de 1 si ceva adversarul său. Irlandezul are publicul de partea lui, s-a luptat cu adversari mai puternici şi e obligatoriu să câştige pentru a se lupta pentru 2 centuri mondiale cu Kelly Pavlik în meciul următor. Nu se pune problema învingătorului ci cât de impresionant va arăta irlandezul.
Surpriză însă! Tunisianul începe tare cu serii de croşee aruncate putenic în faţa irlandezului. Urmează o şi mai mare surpiză! Irlandezul pare incapabil să răspundă şi să se apere. Prima repriză o câştigă clar tunisianul. Şi a doua! A treia e ceva mai echilibrată dat în repriza a 4-a tunisianul revine cu acei pumni aruncaţi ca din fundul grădinii cu care îşi avariază rău de tot adversarul. Irlandezul nu-şi revine şi se târăşte până în runda a 8-a. Aici, încă o surpriză: arcada stângă a irlandezului cedează şi are jumătate de faţă acoperită de sânge. Nici în repriza a 10-a nu reuşeşte să-şi domine adversarul! Marele favorit termină meciul în genunchi. Cu faţa plină de sânge, cu majoritatea reprizelor câştigate clar de necunoscutul tunisian, irlandezul ar trebui sa fie cu moralul la pământ. A fost un meci frumos, ne spunem noi. Iată, o mare surpiză! – de aceea e frumos boxul.
Vine însă momentul pentru deciziile arbitrilor. Primul dă egalitate, 95-95. Cum se poate? ne întrebăm. Noi am văzut un învingător clar. Ceilalţi doi arbitrii dau acelaşi scor, 98 – 92. Ne liniştim, va câştiga meritat tunisianul. Dar incredibil!! Cei doi arbitrii au dat decizia în favoarea irlandezului!!! Acesta este anunţat învingător la puncte! Si atenţie, cu 8 reprize la 2!! Nu mai putem zice nimic. Închidem televizorul şi ne culcăm. Data viitoare o să ţinem minte să nu ne mai trezim noaptea să vedem box.

Pe boxerul irlandez il cheama John Duddy si traieste de ani buni la New York. Pe tunisian il cheama Walid Smichet si traieste la Montreal, in Canada de ani buni.

Am ascultat-o azi pe Elena Băsescu

A candidat pentru funcţia de secretar general al tineretului PDL, adică a 2-a funcţie ca importanţă în organizaţie. Îngrozitor. Absolut terifiant dacă te gândeşti că în viitorul apropiat Elena nu o să mai fie o tănâră (acum are 28 de ani) şi ar putea candida chiar pentru preşedinţie. Să lăsăm faptul că este „fata tatii” şi să ne concentrăm la ce spune. Nu am văzut niciodată în viaţa mea pe cineva care să vorbească atât de plat, atât de timorat şi cu clişee atât de evidente. Şi asta la televizor, în văzul întregii ţări. „Numai pentru că mă cheamă Băsescu nu înseamnă că nu sunt o tânără ca şi voi…şi trudesc alături de voi… Ideologia politică şi crezul într-un ideal cred că se transmite din generaţie în generaţie…” Elena ar fi fost excelentă în timpul comunismului. Ca propagandistă în aparatul ideologic sau ceva de genul ăsta. Serios, cred că şi-a greşit epoca. Cu fraze de genu idealul care se transmite din generaţie în generaţie sau cu „vreau să trudesc alături de voi” s-ar integra perfect în tipologia discursurilor din partidul comunist român. Dar şi tonul cu care vorbeşte. Total impersonal, fără nicio nuanţă în glas. Mai ştiţi cum se se scuza cel mai leneş copil din clasă când nu şi-a făcut tema? „Nu am caietul la mine. L-am uitat acasa…” – cu un ton spăşit, plat. Exact aşa vorbeşte şi Elena Băsescu. Oricine s-ar descurca mai bine ca ea. Toţi invitaţii lui Dan Diaconescu vorbesc infinit mai inteligent şi dau impresia de mai multă substanţă decât fata lui Băsescu. Ogică e Cicero pe lângă Elena. La fel şi restul de criminali şi de violatori analfabeţi care intră în direct.. Nu ştiu cum poate să vorbească în felul ăsta. Îşi învaţă textele de acasă? Am mai ascultat-o şi în emisiune la Antena 3.La un moment dat nu-i mai ieşea un cuvânt… s-a bălbăit de vreo 3-4 ori şi pe urmă cică „Mă scuzaţi…” Astea sunt gesturi de om politic. Amuzant a fost şi răspunsul la întrebarea ce sfaturi i-a dat tatăl ei: „Mi-a spus să vorbesc rar” Atât? „Atât” Foarte interesant! Mai am o întrebare foarte prostească. Cum naiba poate un preşedinte, care trebuie să fie imparţial, fără culoare politică, etc., să aibă o fiică membru într-un partid politic şi mai mult, cu funcţie de conducere înacel partid? Nu ar trebui ca funcţia de preşedinte să vină şi cu un anunţ de genul acelora de la tombole („angajaţii şi rudele companiei nu au voie să partcipe”)? Are e drept şi un avantaj Elena. Arată bine! Cel puţin aşa mi se pare mie. E drăguţă. Îmi plac ochii ei permanent sticloşi, îmi plac şi buzele ei mari şi cărnase care mă fac să mă gândesc la prostii. Toate camerele de televiziune erau cu zoom pe figura fetei lui Băsescu. Abia aştept să văd cu cine se mai combină! Cât despre cariera politică, lasă-ne frate în pace. Pe bune, vorbesc serios, vreau să privesc la viitor cu optimism, aşa că lasă-ne!

“O zi din viata lui Nicolea Ceausescu” – cronica subiectiva

O piesă de teatru, la Teatrul Mic, cu Floriiiiin Calinescu, Coca Bloos si Mihai Dinvale(cel mai bun din aceasta piesa). De Denis Dinulescu si regia de Alexandru Tocilescu.

Distributie celebra, regie celebra, teatru celebru. Desi piesa se joaca de doi ani m-am dus abia acum. Si aveam asteptari mari. Doar poate ca m-am asteptat eu la ce nu trebuia. Pentru ca piesa e o descriere de 2 ore si 45 de min. despre cum diversi oameni in diverse perioade de timp il pupa in fund pe Ceausescu. Se vrea o comedie. Dar cum pot eu sa rad cand Romania a pierdut 45 de ani de istorie? Plus astia 20 de ani care tot din cauza comunismului ii pierdem?
Cum pot sa rad cand eram condusi de un iditot? Cand nu puteai scria, cand nu puteai vorbi, cand nu puteai trai?
Cand salam se punea in vitrine numai cand trecea pe strazi Nixon? Cand generatii trebuiau sa stea la cozi imense si sa alerge la magazin cand aflau ca s-a bagat carne? Cand nu aveam dreptul decat la 20 de oua pe luna?
Cand pana la urma atatia oameni si-au irosit vietile! Sau bucati, mai bine zis halci din viata! Cum pot sa rad? Chiar si eu care n-am trait decat primii 2 ani din viata in comunism!
Mihai Dinvale a fost excelent. Calinescu – asa cum il stim cu totii! Glumele, bune. Fetele din sala, frumoase (pacat ca erau insotite ). Dar in rest a fost mai mult drama decat comedie. Nu e drama mea. Nu e neaparat drama celor din jur, a familie, samd. E drama Romaniei. Si asta ma inspaimanta cel mai tare! Au fost unele momente cand mi s-a zburlit parul de pe mine. Oi fi eu prea sensibil. Dar cum puteam sa rad cand replica de final a lui Ceausescu, spusa de undeva de dupa moarte, a fost: „Să trăiţi bine!”?
Da, ştiu, cei care ne conduc ne-au condus şi înainte. Cei care trăiesc bine acum, au trăit bine şi înainte. Ştiu şi asta, cei care se chinuie acum, s-au chinuit şi înainte. Sa facem haz de necaz propuneţi voi? M-am săturat. Eu vreau acum să fac necaz de haz şi să vă spun că piesa a fost mai mult dramă.
Dacă vrei să te revolţi, dacă vrei să „îmi venea să râd dar parcă să şi plâng în acelaşi timp” – cum a spus maicămea după piesă, dacă vrei să vezi nişte actori foarte buni şi dacă vrei să mai ieşi în oraş, dute la „O zi din viaţa lui Nicolae Ceauşescu”. Se joaca de 2 ani jumătate cu sala plină. Se pare deci că ne place să facem haz de necaz. Mie însă, din păcate, nu-mi place.

De ce s-a anulat concertul lui Angela Gheorghiu ?

Asta este intrebarea la care google-ul nu-mi da decat vagul raspuns ”din motive tehnice, potrivit reprezentantilor uneia dintre companiile care il organizau, Asociatia Culturala “Dracula”.” Azi m-am dus sa le dau inapoi biletele si am vorbit cu doamnele de la casa de bilete. Varianta lor,  foarte “avizata” este ca Angela Gheorghiu a venit cu niste pretentii suplimentare legate de instalatia de sunet si compania “Dracula” sau cine a organizat evenimentul nu a mai fost de acord sa i le indeplineasca. Sau n-au putut sa le indeplineasca.

Concluzie: N- avem fata de Angela Gheorghiu? Ea este un artist de nivel mondial care are anumite standarde si noi, romanii, nu putem sa i le indeplinim? Si asta in ciuda faptului ca la deschiderea festivalului George Enescu din 2007, Ioan Holender a laudat din rasputeri acustica de la Sala Palatului!!

In final nu pot spune decat pacat, mare pacat! E romanca, e una dintre cele mai bune din lume, si nu poate veni in Romania!

Manelele la opera

A fost acu cateva saptamani mare agitatie cu subiectul asta. Probabil ca stiti despre ce e vorba. Daca nu, cautati pe google. O sa va izbeasca tot felul de subiecte de genul: “Incredibil, dezgustator, manele la opera”, “Manelistii au invadat pana si opera”, etc. Adica multa lume revoltata ca s-a filmat un videoclip la o manea la Opera Romana. Cica consilierul juridic al operei a fost sanctionat iar nush cine a fost dat afara ca a incheiat contractul cu respectivul manelist. E incredibil, e revlotator un singur lucru: Cum poate un gen de muzica sa fie discriminat in halul asta??? E o chestie de gusturi, oameni buni! Nu e o chestie de bun gust sau de prost gust! E o chesie pura de gusturi. Va judeca manelistii ca ascultati Paradise, Heaven, sau Bambi? Ca unu om care se duce aproape saptamanal la Ateneu, Opera, Sala Radio, etc… cred ca o asociere a manelistilor cu Opera ar fi un lucru benefic. De ce? Pentru simplu fapt ca astfel ar mai auzi si altcineva ca exista pe lumea asta locuri ca Opera si poate, cine stie, intr-o zi, le-ar da prin cap sa se si duca acolo. Daca as fi eu directorul operei (si sper sa ajung candva J ) as organiza in fiecare saptamana concerte de manele la opera. Si concerte de ale lui Bambi, Heaven, etc. E important sa familiarizezi marele public cu inalta cultura. Daca un manelist sa duce saptamanal la opera sa asculte manele, poate ca accidental nimereste si la un spectacol de opera. SI poate, cine stie, ii place. Pentru ca nici eu si nimeni nu s-a nascut cunoscator de opera. Cu totii am ascultat mai intai si am descoperit ca ne place! Eu am avut norocul ca m-au dus parintii inca de cand eram mic. Da pe ei cine sa-i duca? Parintii care muncesc de dimineata pana seara? Sau parintii care muncesc juma de zi si cealalta jumatate se uita la OTV? Cu atitudinea astora de la opera, osa continuam sa ne privim ca niste extraterestii. Noi, iubitorii de inalta cultura, cu ei, manelistii. Spun inalta cultura pentru termenul de cultura inglobeaza tot. Si idiotii care spun cu dispret si cu superioritate” Noi suntem o institutie culturala, domne!” nu stiu ca de fapt, cultura in Romania inseamna in mare masura maneaua. Fiind printre cele mai populare genuri de muzica, si fiind in buna masura inventat de noi, manelele fac parte din cultura noastra!!!! Nu e cazul sa ne debarasam de ei sau sa ne ii privim cu dispret.

Sa fie oare adevarata probleme ca toata lumea care aude manele sa gandeste de fapt la tigani? Iar acest caz sa fie unul de discriminare pur rasiala? Probabil ca da. Suntem o tara de rasisti si de intoleranti dar credeam ca nu pe fata! Sa interzici filmarea unui videoclip domne!!!, in fata operei, mi se pare un gest rasist, de prostie, intoleranta, incultura si discriminare. Astia de la opera au spus cu alte cuvinete ca muzica lor e mai buna. Inca o data. Ca un mare iubitor de muzica clasica, va spun voua, domnilor de la Opera: N-aveti nici un argument cu care sa sustineti ca genul de muzica pe care il promovati voi este mai bun in vreun fel decat manelele. Nici macar unul! Dar in prostia voastra, nu va dati seama de acest lucru.

Mai am un mesaj scurt si pentru toti astia care s-au revoltat pe bloguri: Mai treceti ba, macar o data pe an, si pe la opera! Nu comentati aiurea cand voi nu-l ascultati nici pe Sorinel Pustiu dar nici pe Verdi! Dar bineinteles, voi credeti probabil ca o alta muzica e cea mai tare si ca n-aveti voi treaba cu opera. Si uite asa, ne invartim in mai multe cercuri de kkt care nu se vor intersecta niciodata.

In final, pentru toti manelistii din Romania si din lume, am o dedicatie: „Din partea mea, Cosmin, unul care ii place opera si muzica clasica si din astea, voua, manelistilor, va zic un singur lucre: Ma inchin in fata voastra, pentru ca sunteti mai multi.”

Crăciunul, anul ăsta

Anul asta am simtit parca ceva mai puternic spiritul Craciunul. Poate şi pentru cele câteva mici dar semnificative întâmplări din perioada asta:
Vecinul de la parter care e mereu morocănos, astăzi l-am văzut zâmbind împreună cu un alt vecin. Pe câteva maşini din cartier, pe parbrizele lor era scris Crăciun fericit!
Vecinii de palier, care de obicei nu serbau deloc Crăciunul, şi-a pus luminiţe foarte frumoase la geam.
Am reuşit să fac câţiva oameni să râdă în metrou cu glumele prosteşti la care de obicei nu râd decât eu cu prietenii.
Mi-am pus beteală şi luminiţe în cameră, care împreună cu lustra mea de perete, dau o lumină foarte romantică – în sens spiritual.

Phoenix, 45 de ani

Am fost la concertul Phoenix de împlinire a 45 de ani la Sala Palatului. Sunt fan Phoenix de puţină vreme. Aproximativ de un an, de la ultimul concert la Sala Palatului care mi-a plăcut enorm. Atunci am spus că nu mai trebuie să ratez alte concerte Phoenix. Şi m-am ţinut de cunvânt – pe unde i-am prins, m-am dus! Acum însă, pentru prima oară, nu mi-au plăcut. De ceeeeee?
Pentru că nu mai era Baniciu? Ar fi o varinată – un preten mi-a că fără vocea lui…, că el juca un rol în formaţie, că… Nu cred că-i asta. Pân la urmă, ce căcat, melodiile au sunat la fel!!! Am văzut o trupă unită, cu un Tavi Colen cu voce bună, cu un Bordeianu care a plâns pe scenă. Oricum nici nu-i ştiam bine pe toţi. Vorba unui alt prieten „Pe scenă au urcat Nicu Covaci, Tavi Colen şi alţii…” N-a fost asta. Sigur!
Pentru că i-am ascultat deja de multe ori? Nu cred. Cel mai bun exemplu e Iris, formaţie pe care o ascult de mult timp, mă duc la toate concertele lor şi care m-au impresionat cel mai mult la chiar ultimul show – pe Băneasa!
Pentru că n-am fost cu o fată? Nu – nici la ultimul concert Phoenix n-am fost cu vreo tipă, şi acela mi-a plăcut. În plus, ce formaţie e asta la care trebuie să mergi cu femei ca să-ţi placă?
Pentru că era să mă bat cu un moş? Nu. M-a durut undeva de el, nici nu m-am mai gândit după incident. Plus că în luptă dreaptă, cred că mă bătea.
A fost multă lume, am intrat cu bilete sub preţul casei, am fost cu prietenii, am stat în faţă, şi totuşi…. totuşi nu mi-a plăcut???? De ce????
Cred că am un răspuns! Dacă citiţi postul anterior, vă veţi da seama. Mare ghinion am avut că în urmă cu doar câteva seri, i-am ascultat pe Cei Cinci Tenori, tot la Sala Palatului, cântând cele mai celebre arii din opere. Spuneam atunci că nu îmi mai place altă muzică. Aveam dreptate. Concertul Phoenix este doar un exemplu! Adevărat vă zic vouă, tuturor: Dacă ajungeţi să vă placă Pucinni, Verdi sau Brahms, Beethoven, o să uitaţi că odată, demult, aţi ascultat muzică. Pentru că ceea ce ne propun marii compozitori, nu este muzică. Este un miracol care vine din altă parte. O dată ce i-ai înţeles pe marii clasici, te-ai ridicat deasupra muzicii!

Notă: În timp ce scriam, ascultat simfonia a 4-a de Johannes Brahms. Superb. Absolut superb!